Am incheiat anul la fel cum l-am inceput, facand ceea ce fac de obicei pe tot parcursul celor 365 de zile – CALATORESC. De data m-am aflat in vacanta de Revelion intr-un loc inedit, intim si ca de basm despre care auzisem fel si chip de povesti dar pe care nu-l vazusem niciodata – statiunea Pamporovo.
Ma simt norocos ca am avut posibilitatea de a calatori in atat de multe locuri frumoase din aceasta lume. Imi amintesc cu drag si dor de Istanbul (trebuie neaparat sa revin aici cat de curand!!), Amsterdam, Luxembourg, Madrid, Scotia, Irlanda, Barcelona, Lyon, Strasbourg, etc. Acestea sunt doar cateva dintre meleagurile pe care mi-a poposit sufletul. Am o pagina speciala pe site-ul Flicker de care ma ajut pentru a-mi tine toate fotografiile in ordine si pentru a nu pierde sirul calatoriilor mele bogate.
Imi doresc foarte mult sa ajung la New York, si chiar daca nu am reusit pana acum sa-mi tranform acest vis in realitate, il pastrez pe lista de dorinte, poate, poate pentru urmatoarea vacanta de revelion. Dupa New York vine indeaproape Nepalul ca destinatie pe care trebuie neaparat sa o bifez. Tineti-mi pumnii sa reusesc ce mi-am propus si sa revin cu povesti deosebite.
Dupa cum va spuneam, anul 2016 a inceput cu o calatorie si s-a terminat cu o alta, impreuna cu o poveste emotionanta despre curaj si unitate care mi-a schimbat toata perspectiva si m-a influentat enorm de atunci si pana acum. Initial, ne planificasem sa mergem in Cuba pentru sfarsitul de an, insa din mai multe motive, unele care au tinut de noi si altele total independente, s-a intamplat sa se anuleze totul. Pentru ca am ramas cumva pe dianafara si fara vreun plan de rezerva pentru noapte magica dintre ani, ne-am bosumflat si ne-am resemnat cu gandul ca vom ramane acasa. Cumva (dar nu stiu sa explic cum) am primit un telefon de la un prieten bun de-al nostru care ne invita sa petrecem de Revelion impreuna in statiunea Pamporovo din Bulgaria. Cum nu mai fusesem acolo pana atunci, si dintotdeauna mi-am dorit sa-mi incep anul pe partie, am acceptat imediat.
Asadar, ne-am (re)facut bagajele pentru ca cele doua destinatii nu puteau fi mai diferite una de cealalta si ne-am imbarcat intr-o noua calatorie plini de entuziasm. In ceea ce il priveste pe prietenul nostru, sacrificiul lui a fost suprem pentru ca venirea noastra a fost foarte din scurt, vila inchiriata de el nu avea suficient loc si astfel a fost nevoit sa doarma in sauna. A fost foarte dragut din partea lui sa ne lase noua (mie si Luizei) dormitorul. Bineinteles, nu am putut sa folosim sauna pe durata sejurului, insa nu am de ce sa ma plang, ne-am simtit minunat si fara ea. Totusi, pentru al doilea sejur pe care l-as petrece aici, m-as ocupa sa rezerv o camera la un hotel din centru ca sa fiu sigur ca am toate conditiile de confort si in acelasi timp nici nu deranjez pe nimeni.
Trecand peste aceasta mica ingramadeala la nivel de cazare, am pornit imediat in explorarea statiunii si mai ales a partiei. Eu si Luiza suntem foarte pasionati de ski si mergem de regula in destinatii precum Franta, Italia, Austria dar niciodata in Bulgaria. De aceea eram foarte curiosi de conditiile si facilitatile de aici si nu ne-am putut abtine sa nu facem o comparatie. Din pacate, prima noastra zi pe partie nu a fost asa grozava precum ne asteptam, nu din cauza destinatiei cat mai degrama a conditiilor meteo. Am schiat pe o temperatura de – 15 grade, vant puternic si ninsoare. Cu toate astea, partia era plina de lume, insa doar in partea de jos, la poalele muntilor, iar din punctul asta de vedere am avut noroc pentru ca am urcat mai sus si am reusit sa schiam pe trasee mai dificile dar fara prea multe alte persoane. A fost o experienta neplacuta pentru ca am reusit sa urcam si sa coboram cam de 5-6 ori intr-un interval de 4 ore ceea ce este enorm de putin si frustrant pentru un schior experimentat. Ceea ce ne-a placut insa, a fost privelistea absolut minunata in toate directiile, de care ne-am bucurat la fiecare pas si pentru care am reveni ori de cate ori se poate.
Cam asta a fost singura noastra experienta pe partie si datorita vremii dar si a faptului ca nu aveam prea mult timp la dispozitie. Practic, am ajuns la munte pe data de 31 Decembrie, am petrecut Revelionul intr-un cadru intim, inedit dar cu multa distractie si amuzament. Pe 1 Ianuarie am fost la ski si pe 2 ne-am gandit sa ne plimbam putin prin statiune si apoi sa o luam usor usor spre casa.
Ne-am luat tot timpul din lume si ne-am oprit in sate sau localitati care ni s-au parut interesante, am intrebat localnicii daca sunt locuri pe care le putem vizita, pe care ni le recomanda pentru o masa savuroasa si tot asa. Asa am ajuns pe o campie a carui nume imi scapa acum dar care fiindca era iarna se tranformase intr-o mare de alb. Aceasta campie este foarte cunoscuta pentru legenda locului pe care o sa v-o povestesc cu alta ocazie si pe care am avut placerea sa o auzim de la un localnic tanar care cunostea limba romana. A fost atat de dragut sa mearga cu noi pana acolo si sa ne arate fara sa aiba pretentia sa ii dam ceva bani la final.
Ne-am continuat drumul si la un moment dat am vazut de la departare fum, gandindu-ne ca nu pare a fi o mare scofala. Ajunsi mai aproape am vazut ca era vorba de un mic sat in care luasera foc 3 case. Ceea ce ne-a impresionat a fost solidaritatea vecinilor, sositi toti la locul faptei cu cate una sau doua galeti de apa, potolind focul si salvand ce se putea. Noi nici nu ne cunoastem vecinii de acasa, ne-am trezit gandindu-ne. Asadar, vacanta noastra de Revelion din statiunea Pamporovo s-a terminat cu un eveniment emotionant si cu gandul de a fi mai buni.
Denumirea „Pamporovo” provine de la cuvantul turcesc „pampor” care inseamna “tren” si a fost primita atunci cand un comerciant local – Raicho Belev – transporta marfurile cu convoaie de catari. Chichovski a construit primele locuinte turistice de aici in 1933, care mai apoi au format statiunea asa cum o stim astazi. Poamporovo este starjuita la nord de varful Snejanka iar la Sud de Smolyan. Ca statiune de ski este cea mai sudica din Europa, cu multe zile insorite si cu conditii excelente pentru ski si un sezon lung ce dureaza de la mijlocul lunii Decembrie pana la mijlocul lunii Aprilie. Statutul spectaculos al acestei statiuni de iarna nu este nou, deoarece a fost intotdeauna renumita la nivel national, iar printre europeni este denumita St Moritz a Bulgariei. Clima este considerata usoara, temperatura de obicei nu coboara sub -7 grade C, nu se schimba brusc si din cauza acestui lucru nu exista pericole de avalansa, ceea ce inseamna pentru cei care merg la ski in Pamporovo ca au parte de siguranta, de o statiune linistita si este potrivita pentru familii si schiorii incepatori. In Pamporovo exista 25 de partii de schi, inclusiv „slalom urias” si „perete” pentru cei mai calificati, precum si 3 partii de ski de lunga distanta, ”cross-country”. Exista 5 telescaune si teleschiuri, 13 tractari automate, cu o capacitate de peste 8,500 de persoane pe ora. De asemenea, statiunea Pamporovo ofera peste 100 de instructori calificati cu competente lingvistice diferite, disponibili pentru a preda atat incepatorilor, cat si celor intermediari. Cele mai multe hoteluri au vederi uimitoare, dar uneori va puteti simti un pic izolat, iar in acest caz puteti lua un taxi pana in centrul statiunii pentru viata de noapte. Statiunea are multe magazine, inclusiv farmacii, iar principala zona comerciala este situata in apropiere de hotelurile Perelik si Murgavets, aici existand si o pista de bowling, sala de jocuri, mese de biliard, piscina, baruri si cluburi. Toate restaurantele sunt cel putin „adecvate”, moderne si au si baruri. Exista o varietate de restaurante in afara hotelurilor, iar preparatele specifice din bucataria traditionala includ: Mielul Kebab (cheverme), frunze de vita umplute (sarmi), fasole boabe (smolenski Bob) si o variatie locala de branza bulgara. Toate merita incercate, Pamporovo fiind o statiune de munte excelenta, iar Family Travel o recomanda tuturor categoriilor de turisti, dar in special familiilor cu copii ce isi doresc sa petreaca vacanta de iarna intr-un loc mai linistit si sigur.