Stim ca atunci cand calatoriti in vacanta pe litoral in statiunea Obzor sunteti preocupati cu o multime de alte ganduri si dorinte si nu aveti ragazul de a asculta legendele locale. Poate la fel de bine nici nu are cine sa vi le spuna pentru ca localnicii au si ei treburile lor. Astfel, ne asumam datoria de a va povesti aici una din legendele locului. Desigur, ca orice legenda, nu vom stii niciodata daca a fost adevarata sau nu, insa putem fii siguri ca poarta in randurile sale un dram din bogatia trecutului si specificului lui.
A fost odata ca niciodata, un sat linistit, la malul marii. Cea mai la indemana ocupatie era bineinteles pescuitul si locuitorii plecau cateodata in expeditii indelungate pentru a descoperi noi zone fertile si noi specii ce puteau mai apoi fi gatite intr-o mancare gustoasa si delicioasa.
Femeile din sat, erau invatate inca de mici, tot felul de mestesuguri pe care le transmiteau asa din generatie in generatie. Nu va spunem ce cosuri impletite puteau fi gasite pe atunci in statiunea Obzor, cu modele atat de frumoase si trainice, cat o viata de om. Femeile gateau mancaruri delicioase, coseau cu motive traditionale si dansau de se ridica praful cat casa atunci cand era vreo sarbatoare.
Copiii aveau jocurile lor care ii tineau ocupati de dimineata pana seara, fara sa aiba timp de stat in afara de masa. Erau fericiti si nu aveau nevoie de altceva decat o baie rapida in mare pentru a se racori de caldura dogoritoare a soarelui.
Intr-o zi, seful satului a chemat toti baratii la Marele Sfat. Acest lucru i-a facut pe sateni sa se ingrijoreze pentru ca adunarile astea nu se organizau decat in vreme de atac sau cand era nevoie de o schimbare radicala. Restul deciziilor erau luate de seful satului, singur, fara a se sfatui neaparat cu ceilalti.
Mai mare nelinistea si curiozitatea cand Sfatul a durat toata ziua si pana la apusul soarelui. Abia atunci au iesit barbatii afara, cu fetele preocupate si trosnindu-si degetele. Fiecare s-a retras intr-o liniste mormantala la el in coliba.
La fel ca ceilalti, Asen a intrat in casa unde se aflau deja sotia si cele doua fete ale lui.
- Ce s-a intamplat? A intrebat sotia ingrijorata.
- Nimic, a raspuns Asen, transmitandu-I din priviri sotiei ca o sa vorbeasca dupa ce adorm fetele.
Ilyana (12 ani) si Krasimira (15 ani) nu au bagat de seama atmosfera tensionata si au continuat sa se joace si sa-si impleteasca parul. Curand dupa asta, au inceput sa caste si au adormit rapid una langa alta. Asen si cu Lala au iesit afara pentru a nu le deranja. Asen a tras aer in piept cu un gest foarte rapid si a spus.
- Marea a fost otravita. Nu stim inca de catre cine sau cum, insa 5 din satele din prejur au fost afectate si otrava se indreapta catre noi. Au murit oameni, unii s-au imbolnavit foarte grav si trebuie sa gasim o solutie cat mai repede. Poate otrava a ajuns deja in dreptul nostru. Nu avem cum sa stim, nu se schimba nimic in apa.
- Dar asta este groznic! Ce o sa ne facem? Marea este principala noastra sursa de mancare. Nu o putem sa rezistam cu fructe si paine decat o perioda scurta de timp.
- Stiu. Dar nu am un raspuns, spuse Asen trist si cu vocea stinsa. Haide sa ne culcam, maine e o noua zi.
A doua zi tacerea domnea in tot satul. In loc de diminetile vibrante si vesele acum nu vedeau tipenie de om. Femeile isi tineau copiii in case ca nu cumva sa intre in apa, evitand sa le spuna despre ce e vorba ca sa nu ii sperie. Parea ca s-au resemnat deja si ca nu fac altceva decat sa-si astepte sfarsitul.
Dintr-o data, un batran a intrat in sat si a mers direct catre casa capeteniei, cu siguranta unui om care a mai facut acest drum. Ochi curiosi au aparut la geamuri insa nimeni nu stia cine este. Batranul a batut in usa si a fost imediat lasat sa intre. Satenii aveau sa afle mai tarziu ca acest om era binecunoscut si respectat in toate satele de pe litoral pentru intelepciunea lui.
In urma vizitei batranului, satul nu stia daca erau martorii unei binecuvantari sau ai unui blestem. Inteleptul le spusese ca trebuie aleasa o fata pe care satul sa o sacrifice si care odata ce va bea din apa otravita, marea se va curata si se va limpezi. De asemenea, el le-a spus exact cum sa procedeze:
- Dupa ce alegeti fata, o pregatiti, o imbracati in straie albe si o duceti in apa. In momentul in care ea va intra, intreaga mare isi va schimba culoarea si va deveni neagra ca smoala. Veti lua un pocal de aur si ii veti da sa bea apa din el. Apoi, dupa ce fata este sacrificata, marea isi va schimba culoarea la loc, si otrava va disparea cu totul.
Satenii s-au revoltat la auzul acestor vesti, decizia lor finala fiind sa nu sacrifice pe nimeni, ci sa incerce sa reziste pana cand otrava va trece de ei, asa cum a facut si cu celelalte sate. Zilele au trecut si satenii au inceput sa-si consume din hrana pe care o aveau de rezerva. Oamenii au devenit din ce in ce mai slabi si copiii din ce in ce mai plangaciosi. In fiecare zi, testau apa cu un porumbel, caruia ii dadeau sa bea si care inevitabil murea. Ajunsi in pragul disperarii, satenii si-au adus aminte de vorbele batranului. Le-a fost foarte greu sa aleaga o fata, insa pana la urma au facut-o.
Zora era o fata foarte tacuta dar si foarte frumoasa. Era cea mai priceputa la a-si impleti parul si mereu venea cu ceva nou. Cu ceva timp in urma, familia ei murise pe mare si de atunci ramasese singura. Nu s-a opus faptului ca a fost aleasa, ci si-a acceptat soarta, bucuroasa ca o sa se reuneasca cu cei dragi. Profetia s-a indeliplinit cu exactitate si satul a fost salvat. De atunci, satul care a devenit statiune de litoral poarta numele Obzor, la fel de calma, linistita si senina ca fata ce si-a dat viata pentru ea.
